Managerul care nu măsoară, nu conduce

management medical

Ajungem des în clinici care au în spate ani buni de muncă – 10 ani de experiență, investiții continue, reputație în oraș. Clinici cu medici foarte buni, un soft decent, campanii active și o echipă stabilă.
Au un manager prezent, atent la echipă, implicat.

În spatele acestei stagnări găsim aproape întotdeauna același lucru: nimeni nu se uită cu adevărat la date. Managerul este acolo – dar nu urmărește indicatorii, nu corelează cifrele cu ce se întâmplă în echipă și nu face ajustări în timp real.

Ce înseamnă, de fapt, un manager eficient

Un manager eficient nu înseamnă doar energie bună și implicare. Înseamnă claritate, analiză, intervenție. Este cel care:

  • știe câți pacienți noi au venit și câți s-au reprogramat
  • știe ce medic are programul descoperit și acționează
  • observă când un plan nu e acceptat și verifică de ce
  • conduce echipa, nu doar o sprijină

Un exemplu real

Într-una dintre clinicile cu care am început colaborarea anul trecut – o clinică stabilă, cu peste 10 ani de activitate și o echipă medicală bine pregătită – managerul era prezent zilnic, se implica în organizare, era apreciat de colegi și avea o relație bună cu fondatorii.

Dar clinicile nu funcționează doar cu prezență. De la o lună la alta, cifrele erau constante, dar sub potențial. Pacienți noi veneau, dar nu reveneau. Planurile de tratament erau explicate, dar puține erau acceptate. Agendele păreau pline, dar încasările nu reflectau asta.

Am început cu o analiză simplă, pe indicatori săptămânali.
Am introdus o rutină de verificare: pacienți noi, rata de revenire, număr de planuri acceptate, gradul de ocupare al agendelor, programări în avans pe medic etc.
Managerul a început să observe blocajele: pacienții nu erau contactați după prima vizită, reprogramările se făceau adesea prea târziu, iar planurile de tratament erau lăsate „în așteptare”.

La trei luni după ce a început să urmărească activ acești indicatori și să acționeze pe baza lor, împreună cu echipa THE Headline implicată în proiect, clinica a înregistrat:

  • o creștere de peste 20% a veniturilor lunare
  • un număr dublu de pacienți care reveneau în primele 3 săptămâni de la prima vizită
  • o rată de acceptare a planurilor mari crescută cu peste 15%

Fără medici în plus. Fără campanii suplimentare. Fără schimbări dramatice.


Ce se pierde când nu te uiți:

Pacienți noi care nu mai sunt contactați
Planuri de tratament uitate
Agende incomplete, deși programările par „pline”
O recepție care notează ce știe, nu ce contează
Un manager care închide ziua cu „a fost bine”, dar nu știe de ce


Ce se câștigă când există claritate:

Programări în avans pentru fiecare medic
Retenție crescută, în special la pacienții noi
O echipă care înțelege de ce face fiecare pas
Decizii corecte, luate la timp
Stabilitate financiară


Concluzie

Un manager „bun” nu este suficient dacă nu are direcție.
Iar o clinică performantă nu este doar una cu reputație și ani de experiență, ci una care funcționează zi de zi cu date, nu cu presupuneri.

🌀 Dacă simți că ai investit tot ce trebuie în clinică, dar rezultatele nu reflectă realitatea ta de zi cu zi, e momentul să te întrebi: cine din echipă se uită săptămânal la ceea ce contează şi ia decizii corecte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *