Cresc sau nu cresc prețurile?

Preturi stomatologie

de Erika Ionescu, fondator THE Headline 🌀

Creșterea TVA-ului pentru produsele și serviciile furnizorilor, instabilitatea politică și schimbările economice din ultimul an pun aceeași întrebare pe buzele multor medici antreprenori:

„Ar trebui să cresc prețurile?”

Răspunsul nu este doar despre context. Și nici doar despre cifrele furnizorilor tăi.

🌀Stomatologia a fost și până acum percepută ca fiind scumpă — mai ales în România, unde decontarea prin sistemul public este infimă comparativ cu alte specialități medicale. Pacientul nu alege doar în funcție de prețul afișat, ci în funcție de valoarea pe care o percepe că o primește.

Aici este esența: oamenii nu plătesc un preț, ci atribuie o sumă de bani valorii pe care o primesc.
Aceasta nu este o figură de stil, ci o disciplină profesională — pricing-ul — cu specialiști, certificări și formule consacrate. Printre modelele folosite se numără:

  • Value-Based Pricing – stabilirea prețului în funcție de valoarea percepută de client, nu de costurile interne.
  • Elasticitatea cererii – măsurarea modului în care volumul vânzărilor reacționează la modificarea prețului.
  • Price Ladder – ajustarea treptată a prețului pe măsură ce valoarea adăugată crește.

Poți crește prețul și păstra pacienții nu atunci când te aliniezi automat creșterii furnizorilor, ci atunci când crești valoarea percepută a serviciului.
Cum? Prin calitatea experienței, consistența rezultatelor, claritatea comunicării și integrarea serviciilor în planuri de tratament coerente.

🌀Cât, când și până unde?
Aici nu există rețete universale. La THE Headline, în procesele noastre de consultanță, vedem frecvent clinici care cresc prețurile treptat, pe măsură ce valoarea adăugată crește și ating un prag sustenabil. Nu pentru că un produs a costat de trei ori mai mult, ci pentru că pacientul primește de trei ori mai multă valoare.

Prețul este doar cifra. Valoarea este motivul pentru care pacientul plătește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *